„Această dezbatere (privind flexibilizarea fondurilor, n.r.) care va fi în Parlament va da ocazia parlamentarilor noştri să obţină încă vreo 8-9 miliarde de euro în plus – ei parcă îmi reproşau mie că a fost creşterea de numai 18% a bugetului – şi sunt convins că prin pricererea, talentul, inteligenţa, capacitatea lor de a convinge, vor mări bugetul României”, a spus Băsescu
„Aş mai face un cometariu referitor la rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020. Înţeleg că unii politicieni din patria noastră au înţeles că a fost respins bugetul şi că acum şefii de stat şi de Guvern se întâlnesc iar să mai pună nişte bani, da? Nu. Deci este un act politic al PE, pe care personal îl consider îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget”, a spus Băsescu.
Revizuirea bugetului s-ar efectua undeva în viitor, în 2014-2015, conform hotărârilor Consiliului European, în speranța că se va putea adăuga sume suplimentare.
El a arătat că un obiectiv major ţine de flexibilizarea utilizării sumelor.
Comunicatul PE menționează că dacă nu se va ajunge la un acord până la începutul anului 2014, se vor utiliza sumele bugetului din 2013, ajustat cu rata inflației.
România a obținut o creștere a bugetului cu 18% pentru perioada 2014-2020, comparativ cu cel din anii 2007-2013. Astfel României i se va aloca suma de 39,7 miliarde de euro.