ClujAzi

Fii informat!

Vezi câte a putut face o femeie din CLUJ la volan! Are dosar penal și mii de lei amendă

La data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au oprit o femeie, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa cu un autoturism pe DN15-E60, în interiorul localității Luncani, fiind înregistrată cu aparatul radar având viteza de 107 km/h.

La momentul solicitării documentelor, aceasta a prezentat un permis de conducere care aparținea unei alte femei, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cea în cauză nu deținea permis de conducere.

De asemenea, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.345 de lei, pentru depășirea vitezei legale admise, utilizarea farurilor de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață, dar și pentru neasigurarea minorului transportat în autoturism, conform normelor rutiere.

Polițiștii au aplicat măsurile legale, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea.

foto/arhiva

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *