SC Viarom Construct SA a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru reabilitarea infrastructurii “Oraşului Comoară”, având oferta financiară de 16.953.107,12 lei fara TVA (faţă de 24.291.200,72 lei fara TVA, cât reprezenta valoarea estimată).
Durata de execuţie a proiectului este de 14 luni. Vor fi modernizate străzile Memorandumului, Calea Moţilor, Avram Iancu şi I.C. Brătianu.
Pentru această licitaţie au fost depuse 5 oferte: Antrepriza de reparatii si Lucrari ARL Cluj SA; Diferit SRL – Kiat Group Construct; SCC Napoca- Imob Lux Construct; SC Viarom Construct SA; SC Construct Perom SRL.
A fost respinsă ca fiind inacceptabilă oferta celor de la SCC Napoca – Imob Lux Construct din cauza nerespectării prevederilor HG nr. 925/2006 (garanţia de participare a fost emisă pentru ofertantul “SCC Napoca SA” fără a reflecta faptul că ofertant este asocierea SCC Napoca SA cu ImobLux Construct). Ofertele firmelor SC ARL Cluj SA şi SC Construct Perom SRL au fost respinse, de asemenea, din cauza nerespectării cerinţelor caietelor de sarcini.
Criteriul de atribuire “preţul cel mai scăzut” a fost aplicat doar asupra ofertelor admisibile – cea a firmei Diferit SRL – Kiat Group Construct (19.772.290,60 lei fără TVA) şi a firmei SC Viarom Construct SA (16.953.107,12 lei fara TVA).