Vicepreşedintele PNL, Alin Tişe, solicită desfiinţarea Corpului de Control al primului-ministru întrucât entitatea reprezintă doar un organ de poliţie politică, menit să sperie primarii, care a ajuns să încalce legea, potrivit unui raport al Curţii de Conturi.
“Cer Guvernului desfiinţarea Corpului de Control al primului-ministru, este un organ de poliţie politică al premierului, care nu respectă legea. În aceste condiţii nu poate să ceară altor instituţii să respecte legea. Acestui Corp de Control ar trebui să i se interzică efectuarea de controale în teritoriu, în condiţiile în care raportul Curţii de Conturi a descoperit că Secretariatul General al Guvernului (SGG), de care aparţine acest corp, a cheltuit ilegal bani din fondul de rezervă al Guvernului. De asemenea, cer preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, să sesizeze organele abilitate spentru a verifica modul de cheltuire a acestor sume, dar şi activitatea Corpului de Control şi a SGG”, a spus Tişe.
În raportul Curţii de Conturi pe 2013 se arată că Secretariatul General al Guvernului a făcut cheltuieli ilegale şi ineficiente, în timp ce premierul Victor Ponta şi ministrul Liviu Dragnea au mărit de cinci ori fondul de rezervă al Guvernului, până la 1,5 miliarde de lei.
„PNL a avertizat permanent asupra pomenilor electorale care au deturnat fonduri de la bugetul de stat.
Victor Ponta a negat pomenile electorale. Minciunea deja nu mai este o surpriză. Curtea de Conturi a demonstrat cã în 2012, an cu 2 campanii electorale organizate de guvernul Ponta, a cheltuit pe pomeni electorale din fondul de rezervã cu 164% mai mult decât a decontat ca pomeni electorale în 2013. (peste 1,5 miliarde lei faţã de 0,94 miliarde lei în 2013). Acestea nu includ şi cheltuielile din Fondul de intervenţie la dispoziţia guvernului, care a fost folosit pentru cheltuieli urgente urmare a calamitãţilor şi care sunt sume insignifiante comparativ.
În plus, Guvernul propune un fond de rezervã mic la începutul anului, prin Legea bugetului de stat, iar ulterior îl mãreşte chiar şi de 5 ori pentru a aloca politic bani. În 2013 au emis 38 de Hotărâri de Guvern ca sã distribuie banii politic şi netransparent.
La nivelul guvernului, pentru finanţarea activitãţii proprii şi a instituţiilor subordonate, responsabil este SGG-ul. Cel care are în subordine şi Corpul de control politic al premierului. Curtea constatã, la nivel general de SGG, cã s-au efectuat cheltuieli ineficiente. Adicã a dat raport negativ. Cele mai multe instituţii din subordinea SGG, au primit aceastã opinie negativã.
Corpul de control al premierului ar trebui sã verifice aceste aspecte sesizate de Curtea de conturi şi nu proiecte avizate pozitiv de curtea de conturi în scop de politie politicã. Corpul de Control al premierului ar trebui să se controleze pe el însuși întrucât el este parte componenta a SGG. Curtea recomandă modificarea legii finanţelor publice dar mai ales alocarea sã se facã punctual cu destinaţia stabilitã”, a precizat Alin Tişe.