Premierul Victor Ponta s-a aflat astăzi, la Cluj, unde a participat la inaugurarea investiţiei Bosch, de 70 milioane de euro, dar şi la mitingul Alianţei PSD-UNPR-PC, desfăşurat la Cinematograful „Florin Piersic”. Spre deosebire de aşteptări, preşedintele PSD a dat dovadă astăzi de eleganţă la ambele evenimente.
La Jucu, în momentul tăierii pamblicii de inaugurare, premierul a cerut investitorilor germani să-l invite şi pe Emil Boc pe scenă, alături de el şi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
„Am fost azi la Jucu şi, deşi nu era chemat pe scenă la momentul tăierii pamblicii, i-am rugat pe cei de la Bosch, pe investitorii germani, să îl invite pe Emil Boc pe scenă pentru că, indiferent de ceea ce mă desparte de Boc sau de oricine altcineva, în faţa străinilor trebuie să arătăm că suntem mândri, că putem lăsa la o parte orice lucruri care ne despart. Indiferent de ceea ce mă supără la preşedintele actual, la guvernul trecut, când m-am întâlnit cu toţi liderii importanţi ai lumii, o singură dată nu am spus un cuvânt de rău de preşedintele actual, de vechea guvernare. Am spus de fiecare dată că suntem o ţară mândră, dacă ne trataţi cu respect vom fi prieteni pe care puteţi să vă bazaţi”, a declarat Ponta la mitingul PSD.
În acest context, şeful Guvernului a menţionat că preşedintele Traian Băsescu pentru el nu mai există, fiind o persoană care promovează ura, duşmănia şi cearta.
„Sunt convins că cei care se mai uită, seara, la emisiunile televizate ale preşedintelui ştiu că ura, că duşmănia, că cearta, au adus România acolo unde eram în 2012, o ţară dezbinată, o ţară dezamăgită, fără niciun fel de speranţă. Vreau să vă spun că, pentru mine, domnul Traian Băsescu nu mai există, pentru mine există doar România, ceea ce am promis şi ceea ce am încercat şi muncim împreună să facem pentru această ţară, în care vreau să trăiască nu doar cei din generaţia de 40 de ani, ci şi cei din alte generaţii, cei care au construit România şi cei care vin după noi”, a adăugat premierul.