Contribuţiile de asigurări sociale vor fi reduse la angajator cu cinci puncte procentuale, dar de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând însă că măsura nu are acordul FMI, ci este asumată de Guvern.
„Considerăm că reducerea CAS cu cinci puncte trebuie aplicată chiar de anul acesta şi putem să ne permitem acest lucru. Putem în mod rezonabil şi sustenabil să transmitem către Parlament proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte pentru ultimul trimestru, începând cu 1 octombrie, deoarece în acest fel nu trebuie să creştem niciun fel de taxă sau impozit. Avem capacitatea, fiind buni gospodari ai bugetului şi având încasări suplimentare şi cheltuieli mai mici, pentru 2014, de a acoperi impactul negativ”, a spus Ponta, citat de Mediafax.