„Universitatea” Cluj a obţinut o victorie mare în compania Botoşaniului, pe Cluj Arena, reuşind astfel să promoveze din zona roşie a clasamentului, până pe locul 13.
Şi de această dată, clujenii au câştigat cele 3 puncte în urma unei duble semnată de Vali Lemnaru.
Primii care au deschis scorul au fost oaspeţii, în minutul 10, prin şutul de la distanţă a lui Vasvari.
Pe finalul primei reprize, „studenţii” au beneficiat de un penalty transformat cu succes de Lemnaru, care a adus gazdelor victoria prin golul marcat în minutul 72, profitând de o gafă a lui Lazăr.