ClujAzi

Fii informat!

[VIDEO] Băsescu promite să susţină la Comisia Europeană proiectele de cercetare avansată ale Clujului

Preşedintele României, Traian Băsescu, aflat astăzi la Cluj-Napoca, a discutat despre proiectele de dezvoltare ale oraşului, alături de primarul Emil Boc. La finalul întrevederii celor doi, Băsescu a promis să promoveze proiectul Cluj Innovation City, dar şi pe cel al Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, care a descoperit sângele artficial, în faţa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.Emil Boc - Traian Basescu clujazi.ro

Traian Băsescu a spus că se bucură de faptul că Primăria Cluj-Napoca a alocat deja cele 200 de hectare de teren necesare pentru dezvoltarea oraşului inovativ axat pe domeniul IT.

Totodată, şeful statului a menţionat că proiectul care urmăreşte dezvoltarea sângelui artificial este în tendinţe cu cercetarea de top din Israel, ţară pe care a vizitat-o recent, unde toate eforturile ştiinţifice au fost orientate pentru confecţionarea de organe artificiale capabile să înlocuiască funcţiile celor umane, care cedează.