Agenția Națională pentru Meteorologie a făcut o prognoză pentru perioada 12-25 octombrie, arătând că temperatura va fin într-o continuă scădere.
Intervalul va debuta cu o vreme deosebit de rece pentru aceasă perioadă din an, astfel că maximele temperaturii aerului vor fi de 6 până la 10 grade, iar minimele de 2 până la 5 grade, în medie regională, dar cu valori mai mici în depresiuni, unde vor fi uşor negative.
În perioada 14 – 18 octombrie vremea se va încălzi apreciabil, în special în vestul regiunii, urmând a se înregistra valori medii de 14 până la 17 grade ziua şi de 6 până la 9 grade noaptea. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni este estimată o nouă scădere de temperatură, dar valorile vor fi în general apropiate de cele climatologic specifice pentru ultima decadă de octombrie.
Probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai mare la începutul intervalului, când în estul regiunii mai sunt posibile şi lapoviţe şi din nou după data de 19 octombrie.