A vrut să se răzbune, dar a călcat cu mașina persoana greșită. Polițiștii au găsit fugarul după 4 ani

de clujazi

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat urmărit naţional şi internaţional, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 3 ianuarie 2018, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigaţii Criminale, au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit naţional şi internaţional.

Cel în cauză a fost depistat pe raza municipiului Cluj-Napoca, în activitatea de prindere fiind angrenaţi şi luptători de acţiuni speciale.

Bărbatul are de executat 8 ani şi 8 luni de închisoare, în baza mandatului de executare a pedepsei emis în cursul anului 2016, de către Tribunalul Cluj.

În fapt, în noaptea de 8/9 martie 2014, bărbatul s-a urcat la volanul unui autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice deşi nu poseda permis de conducere şi în urma unui conflict spontan, pentru a se răzbuna, a intrat într-un grup de oameni, pe strada Calea Bucureşti, cu intenţia de a lovi persoana cu care avusese conflictul, lovind din greşeală altă persoană, căreia i-a provocat leziuni ce au necesitat  pentru vindecare 100-110 zile de îngrjiri medicale.

Bărbatul a fost încarcerat la penitenciarul Gherla.

 

You may also like

Scrie un comentariu

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.