ClujAzi

Fii informat!

Vușcan: Emil Boc a primit un ultim avertisment înainte de a fi amendat, de la însuși Florin Stamatian

Emil Boc, în calitate de președinte al Comisiei de fond funciar al Primăriei Cluj-Napoca, a fost amendat cu 20.000 de lei la finalul săptămânii trecute de către Prefectura Cluj pentru tergiversarea punerii în posesie a foștilor proprietari ai terenului din zona livezii Palocsay.Prefect, foto Otilia Muresan 1

Drept răspuns, primarul a declarat că în acest caz este vorba despre o amendă politică, ce urmează să fie contestată în instanță deoarece foarte mulți dintre revendicatori nu au acte în regulă, conforme cu situația juridică.

Gheorghe Vușcan a menționat astăzi că Primăria Cluj-Napoca a primit în acest sens un „ultim avertisment” din partea fostului prefect, Florin Stamatian, în 2010.

„Dacă Stamatian a făcut politică atunci când i-a transmis aceste avertismente, atunci și noi am făcut politică. Au venit ultime avertismente și din partea noastră, înainte de amendă”, a spus Vușcan.

Potrivit dânsului, anexele documentelor necesare pentru punerea în posesie a foștilor proprietari au fost validate de Comisia județeană de fond funciar, iar a invoca faptul că nu există documente e o mare minciună.

„Ori dâsnul este mințit și se lasă mințit, ori el minte cu nerușinare”.

Prefectura Cluj a transmis o adresă oficială Primăriei Cluj-Napoca, prin care solicită transmiterea de urgență a unei liste nominale cu persoanele care nu au dreptul să intre în posesie, conform deciziei primarului, urmând ca apoi să fie convocați la o întâlnire toți cei în cauză, alături de primar, „și să le spună lor, personal, de ce nu i-a pus în posesie”.