Zece permise de conducere reţinute de poliţiştii clujeni în acest week-end

de clujazi
Politia, foto Otilia Muresan

Pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj, în perioada 28 – 30 martie a.c., poliţiştii au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţ.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat 480 sancţiuni contravenţionale, dintre care 285 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 149 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 9 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 7 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor,bunurilor,valorilor şi protecţia persoanelor şi 30 la alte acte normative.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare ale autovehiculelor verificate în trafic.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni şi au depistat 10 persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni, fiind constatate în flagrant 8 fapte penale, 7 la regimul circulaţiei rutiere şi 1 de altă natură.

You may also like

Adblock Detected

Vă rugăm să ne susțineți prin dezactivarea extensiei AdBlocker pentru siteul nostru în browserul dumneavoastră.