În perioada 18 – 19 septembrie, în cadrul Zilelor Recoltei, organizate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația Produs de Cluj și Consiliul Județean Cluj, va avea loc și un eveniment care va marca închiderea oficială a anului de implementare a proiectului- pilot „We love eating – Bucură-te de sănătate”, proiect implementat la cererea Comisiei Europene, Direcția pentru Sănătate și Consumatori, de către agenția PAU Education și șapte orașe partenere, printre care Cluj-Napoca a fost singurul din România.
Astfel, persoanele interesate de informații privind un regim de viață sănătos, pot vizita standul amenajat special pentru promovarea proiectului „We love eating – Bucură-te de sănătate”.
„We love eating – Bucură-te de sănătate” s-a derulat timp de un an în perioada septembrie 2014 – septembrie 2015, timp în care în şapte oraşe din şapte ţări europene, grupuri de voluntari din cadrul unor asociații locale, alături de reprezentanți ai municipalității au organizat o serie de evenimente care să aducă în atenția publică importanța adoptării unui regim de viață sănătos, în special pentru copii, femei însărcinate și persoane vârstnice. Orașele participante au fost Cluj-Napoca, România, Banská Bystrica, Slovacia; Bradford, Marea Britanie, Deventer, Olanda; Granollers, Spania; Poznań, Polonia şi Roncq, Franţa.
Pe toată durata fazei pilot, proiectul a fost monitorizat şi evaluat de către experţi externi pentru identificarea modelelor de bune practici. O atenţie deosebită s-a acordat informării şi participării grupurilor vulnerabile.
În cadrul campaniei evenimentele organizate (care pot fi consultate atât pe site-ul oficial al proiectului, www.we-love-eating.eu, sau pe pagina dedicată pe Facebook/We love eating in Cluj-Napoca) pentru toate categoriile-ţintă au fost promovate 6 mesaje – cheie identificate de către Comisia Europeană ca fiind paşii prin care se poate obţine un stil de viaţă sănătos pentru întreaga familie.
Mesajele promovate au fost:
Bucură-te gătind alături de familia ta!
Bucură-te mâncând alături de familia ta!
Bucură-te de mișcare!
Bucură-te de apă!
Bucură-te să faci cumpărături pentru o masă sănătoasă!
Bucură-te consumând legume şi fructe cât mai colorate!
Membrii Grupului Local de proiect la Cluj-Napoca sunt:
– Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Serviciul Centrul de Informare pentru Cetăţeni, Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, Cantina de Ajutor Social, Centrul Bugetar de Creşe, Biroul Învăţământ Cultură,
– Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj (Școlile generale Horea, Liviu Rebreanu și C-tin Brâncuși și Grădinița Aschiuță),
– Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, Asociația Studenților ASTA
– Asociaţia Nepoţi de Crăciun
– Asociaţia Magic People
– Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie Claudia Safta
– programul NeuronKid,
– Asociația Cuibul Berzelor
– dieteticianul Lorena Someșan
– bloggerul culinar Teodora Rogobete – Teo’ Kitchen
– voluntari, etc.