Astăzi, la Cluj-Napoca a fost comemorată Ziua Drapelului în prezenţa a peste o sută de cetăţeni şi oficialităţi.
Chiar dacă evenimentul a coincis cu ziua de doliu naţional, declarată de guvern după tragedia din Muntenegru, unde 18 conaţionali şi-au pierdut viaţa, evenimentul a avut loc, lumea fiind în asentiment cu drama prin care trec familiile persoanelor decedate.
În timpul intonării imnului naţional, drapelul a fost sărutat de către Mitropolitul Andrei, prefectul Gheorghe Vuşcan, vicepreşedintele CJ Ioan Oleleu, primarul Emil Boc şi generalul Scarlat.
După înălţarea drapelului a fost citit documentul prin care a fost declarată ziua de miercuri, zi de doliu naţional, iar drapelul a fost coborât în bernă.